Salata cu rodie, ierburi si branza de capra

O salata inedita si foarte aromata pe care o recomand chiar si persoanelor care mananca “sanatos”. In plus nu e genul de salata dupa care ramai la fel de infometat ca inainte de a o manca.

Ingrediente:
1 salata
1 rodie
1 portocala
2 linguri miere
1 lingurita rozmarin tocat
2 linguri suc de lamaie
4 linguri ulei de masline
jumatate legatura busuioc
jumatate legatura menta
un rulou de branza de capra

Se curata si se spala salata. Se taie rodia in 2 si se scot samburii cu o lingurita. Se rade portocala si se stoarce sucul. Coaja si zeama portocalei se amesteca cu miere, rozmarin, suc de lamaie si ulei de masline. Se sareaza si se pipereaza.

In functie de cate portii vreti sa faceti (eu as zice ca intre 2 si 4 portii ies) luati tot atatea farfurii pe care repartizati frunzele de salata. Se repartizeaza deasupra frunzele de menta si de busuioc si bucati de branza. Se stropesc cu dressing si se presara samburii de rodie (pentru simplitate puteti adauga in dressing si samburii de rodie).

De asta ce mai zici mamo? Pofta buna!

Comments are closed.