Supa crema de sfecla
O supica buna si aromata. Se pare ca in ultima vreme am capatat o pasiune pentru aceste supe creme de legume asa ca voi experimenta cat mai multe combinatii de legume.
Ingrediente:
1 ceapa
300 g cartofi albi
500 g sfecla rosie coapta
1 lingura unt
1 foaie de dafin
1 l supa de legume
1 lingurita maghiran uscat
2 linguri de otet
2 cm de ghimbir
200 g smantana
Se curata cartofii. Se taie cuburi cartofii si sfecla. Se toaca ceapa. Nu trebuie sa va chinuiti sa tocati legumele prea marunt intrucat le veti pasa.
Ceapa se caleste in unt, se adauga foaia de dafin, cartofii si sfecla. Se calesc impreuna dupa care se adauga supa si se condimenteaza cu maghiran, sare si piper.
Se lasa sa fiarba la foc mic cam 20 de minute. Se scot apoi legumele, foaia de dafin se arunca, si se paseaza. Se amesteca legumele pasate cu supa.
Se curata ghimbirul si se rade. Se amesteca smantana si ghimbirul ras in supa si se serveste.
Pofta buna!