DULCEATA DE CAISE, cu levantica
Nu ma pot abtine in fata atator fructe minunate si “produc” dulceturi si gemuri pe banda …
Ingrediente: pentru 4-5 borcane de 400gr, 1,5kg caise, spalate si curatate de samburi, 1 kg zahar tos, 1 mana de flori uscate de levantica, zeama de la 2 lamai,
Mod de preparare: Se pun caisele foarte coapte, zaharul si zeama de lamaie in cratita in care se va fierbe dulceata. Levantica se pune intr-un saculet din tifon si se strecoara intre caise. Se acopera cratita si se lasa astfel 12 ore, sau peste noapte.
A doua zi se scoate saculetul cu levantica si se arunca.
Se fierbe dulceata la foc foarte mic, cam 30-40 minute.
Cand este „legata” se toarna fierbinte in borcane.
Dulceata nu pierde culoarea sau parfumul caiselor si imprumuta aroma de levantica.
Se serveste in farfuriuta de cristal cu un pahar de apa rece, ca pe vremea bunicii mele, sau se foloseste la diverse tarte si prajituri.