Saltimbocca alla romana


Acum ca am vazut Roma si am mancat saltimbocca era momentul sa fac o pauza de orientalismele franceze si sa mai fac si niste mancaruri mai simple italienesti. Sic! Simple simple, dar absolut delicioase.

Ingrediente pentru 4 persoane:
4 felii subtiri de pulpa de vita
4 felii de prosciutto crudo
cateva frunze de salvie
faina
50 grame de unt
ulei de măsline
1 pahar de vin alb

Bateti feliile de pulpa cu ciocanul de snitele. Asezati cate o felie de prosciutto peste fiecare felie de carne.

Peste prosciutto puneti una sau 2 frunze de salvie si prindeti toate trei straturile cu o scobitoare.

Dati un pic prin faina tot montajul si scuturati excesul de faina. Puneti intr-o tigaie ulei de masline si cele 50 de grame de unt. Cand se topeste untul treceti la prajire. Carnea sa lasa cate putin pe fiecare parte pentru a ramane frageda.

Dupa ce s-au rumenit, scoateti bucatile de carne si le pastrati la cald.

In grasimea din tigaie adaugati 2,3 frunzulite de salvie. Dupa ce salvia s-a rumenit, stingeti totul cu vin. Adaugati sare şi piper. Fierbeti pană se leaga un sos inchis la culoare. Carnea se serveste stropita cu sos.

Ca garnitura merg cu siguranta cartofi cu rozmarin dar merge si cu o salata de rucola foarte bine.

Se topeste in gura!