Terina din ficatei de pasare

In locul traditionalului pate de ficat, pe care l-am incercat in 2-3 variante “criminale”, am preparat pentru masa de Craciun 2014 o terina.
Incercati si va veti convinge ca si gustul si consistenta sunt total diferite.
Pentru 8 forme mici de terina
• 500G ficatei de pui, curatati de pielite
• 500ml lapte
• 1 ceapa mica, rosie
• 150ml vin dulce
• 3 oua
• 150g unt topit
• Sare, piper
• 1 lingurita de (cimbru uscat)
Ficateii se lasa peste noapte in frigider, in lapte sarat. A doua zi se scurg bine.
Vinul se fierbe si cand da in clocot se adauga ceapa tocata marunt.
Se paseaza cu blenderul ficateii impreuna cu vinul, untul topit, ouale si mirodeniile, pana cand se formeaza o pasta omogena.
Aceasta se toarna in vase mici, de sufleu care se fierb la cuptor la ‘bain Marie”, la temperatura redusa, de 140 grade, timp de 40 de minute.
Formele se scot din apa fierbinte, iar cand se racesc se orneaza cu putin unt topit amestecat cu cateva firisoare de cimbru.
Cand se servesc, terinele se pot decora cu inele de ceapa, feliute de castravete murat sau de ou fiert. Ele pot rezista la frigider 7-8 zile si chiar se pot congela.

Comenteaza