Legume marocane cu creveti frantuzesti


In realitate nici legumele nu-s marocane si nici crevetii nu-s frantuzesti, dar trebuie sa recunoasteti ca suna bine. E o reteta orientala simpla de tot, pentru ca se face la cuptor. Dar hai sa vedem ce si cum.

Ingrediente:
2 dovlecei, taiati felii
3 ardei capia, curatati de seminte si taiati fasii
1 vanata mare, taiata rondele
2 legaturi de ceapa verde , taiate în bucati de 2cm
ulei de masline
2 linguri de harissa
200g creveti

Pentru sosul de iaurt
2 linguri de tahini
zeama de la 1 lamaie
1 iaurt grecesc de 125g
1 legatura de menta, tocata grosier
2 castraveti medii, curatati si tocati cubulete

cuscus si lipii, pentru servit

Incingeti cuptorul la 200 grade/taricel. Puneti legumele in tava de la cuptor si stropiti-le cu 2-3 linguri de ulei de masline amestecat cu pasta harissa. Presarati sare si piper si amestecati-le bine. Tineti la cuptor 20 de minute, pana se coc si incep sa se caramelizeze. E bine ca din cand in cand sa le mai amestecati ca sa nu se prinda de tava. Adaugati peste legume crevetii, si stropiti-i cu un pic de ulei. Mai lasati totul cam 10 minute la cuptor pana ce crevetii s-au facut (isi schimba culoarea, devin mai rosii, si li se apropie codita de corp).

Doar n-o sa stam degeaba in timp ce legumele se fac la cuptor, preparam sosul. Intr-un bol, amestecati tahini, zeama de lamaie, iaurtul, castravetii si menta.

Serviti legumele cu creveti alaturi de sos si cuscus.

Uite ce frumos pachetel am avut la servici!

Comenteaza