Chiftelute de vita si caise cu naut, cuscus si sos de iaurt cu menta


O mancare cu aer oriental foarte racoroasa si potrivita pentru vara. Nu e neaparat o mancare complicata, dar presupune ceva mai multe operatii pentru a o prepara.

Ingrediente:

Pentru chiftelute:
500g carne vita
6-8 caise deshidratate
2-3 catei de usturoi
1 ceapa medie sau 2-3 cepe verzi
miezul de la 2 felii de paine
2 linguri de patrunjel tocat
1 ou

Pentru sosul rosu
1 cutie de rosii decojite
3 ardei grasi
1 conserva de naut sau 150g naut fiert
2 cepe verzi

Pentru sosul de iaurt
200g iaurt gras
1 mana de menta tocata
2-3 linguri ulei de masline
zeama de la jumatate de lamaie

Se prepara chiftele absolut la fel ca cele clasice, singura diferenta fiind ca in acestea se pun si caisele tocate marunt. Asta inseamna ca se amesteca ceapa calita, usturoiul tocat fin, oul, patrunjelul tocat, painea inmuiata in apa si stoarsa, plus caisele tocate in carne. Adaugati sare si piper la carne. Incepeti sa formati bilute de carne pe care le dati prin faina si le prajiti in uleiul incins intr-o tigaie. Se intorc chiftelutele pe toate partile ca sa se prajeasca uniform.

Sosul rosu se face calind niste ceapa in ulei de masline, la care adaugati ardeii taiati fasii si mai apoi continutul cutiei de rosii in suc propriu. Se da in cateva clocote dupa care se adauga nautul si se lasa cam 10 minute pe foc. La final se adauga in tigaie chiftelutele si se mai lasa cateva minute pe foc.

Sosul de iaurt e cel mai simplu de facut intrucat tot ce aveti de facut este sa tocati menta si sa o amestecati cu iaurt, ulei si zeama de lamaie. Puteti adauga si un pic de sare in acest sos.

De fapt chiar mai simplu de atat se prepara cuscusul si anume urmand indicatiile de pe pachet 🙂 In mare asta inseamna sa puneti apa fierbinte peste cuscus si sa adaugati un pic de unt si de ulei de masline.

Puneti chiftelute, cuscus si sos de menta in farfurie si serviti.

O nebunie!

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.