Briose cu mere, nuci si capsuni

Aceste briose au trecut proba timpului. Au fost preparate anul trecut, in decembrie, si au asteptat in congelator, momentul decorarii si devorarii.

Ingrediente:

  • 500g mere (curatate si trecute prin blender)
  • 200g zahar pudra
  • 350g faina
  • 100g nuci tocate marunt (cu cutitul)
  • 1 lingurita praf de copt copt
  • 1 lingurita scortisoara pudra
  • 1 pachetel zahar vanilat
  • 2 oua
  • 1 praf sare
  • 1 lingurita zeama de lamiae
  • 175 gr unt moale
  • 200g capsuni (congelate)
  • 50g zahar
  • 20g amidon

Mod de preparare:

Se mixeaza ouale cu un praf de sare pana devin cremoase. Merele se blenduiesc si se amesteca cu scortisoara si vanilia si se adauga peste ouale batute.

Se incorporeaza usor untul , lamaia si zaharul  si se mixeaza bine de tot compozitia si apoi se adauga nucile si faina si praful de copt amestecand usor cu o lingura de lemn de sus in jos (nu cu mixerul) timp de 2-3minute.

Se pune compozitia, usor, cu lingura in formele de briose tapetate cu hartiutele speciale. Apoi  se coace 20 de minute la foc mediu spre mic.  

Se scot briosele si se lasa la racit.

Aici s-a intercalat etapa cu congelatorul.

Prajiturelele se dezgheata in 2 ore si sunt la fel de bune ca cele proaspete.

Separat, capsunile se taie in feliute si intro craticioara se lasa sa fierba 10 minute cu zaharul, pana se formeaza un sirop. Intro cescuta se amesteca amidonul cu putina apa si apoi se toarna peste capsuni. Se amesteca, pe foc, pana se formeaza o crema.

Fiecare briosa, se scobeste putin cu lingurita si apoi se decoreaza cu glazura cu capsuni.

Eu am ornat, in plus, cu putin lemon curd si o capsuna proaspata. Dar asta numai pentru aspectul “criminal”.